China este cea mai mare piață de e-commerce din lume. Anul acesta, China previzionează un venit total de 871 miliarde și în 2020 se așteaptă ca piața să fie mai mare decât cea a SUA, Japonia, UK, Germania și Franța la un loc. La finele anului 2019, China va reprezenta 55.8% din retailul online global (sursă: eMarketer). Care sunt însă cele mai cunoscute marketplace-uri chinezești?
Alibaba
Alibaba este cel mai important jucător în zona de B2B – ecommerce . Acoperă aproximativ 80% din vânzările online din China și capitalizarea a trecut de 400 miliarde de dolari. Alibaba operează în 200 de țări și vinde peste 100 milioane de produse din peste 40 de categorii diferite. Platforma de tip marketplace pune în contact producătorii/angrosiștii din China cu business-uri din toată lumea. Furnizorii produc și vând produse bulk cumpărătorilor care caută inventar pentru companiile lor. Compania operează și alte site-uri de success precum AliExpress, TMall and Taobao.
AliExpress
AliExpress este un marketplace deținut de Alibaba care targetează cumpărători din afara Chinei. Este versiunea internațională B2C a site-ului Alibaba, care oferă cumpărătorilor internaționali bunuri la preț de fabrică, fără să impună o cantitate minimă. AliExpress operează în 16 limbi: engleză, rusă, portugheză, spaniolă, franceză, germană, italiană, daneză, turcă, japoneză, coreeană, thai, vietameză, arabă, ebraică și poloneză. AliExpress are utilizatori din peste 220 de țări, mai mult de 60 de milioane de cumpărători activi și peste 20 de milioane de vizitatori zilnici.
JD.com
JD.com este al 2 lea marketplace B2C chinezesc cu peste 300 milioane de utilizatori înregistrați. Operează și în Spania, Rusia și Indonezia. JD.com permite companiilor și brandurilor să vândă direct către consumatorii chinezi. JD este compania cu invesții importante în high tech, livrare AI prin drone, tehnologie autonomă și roboți. Recent, a testat serviciile de livrare robotică și construiește aeroporturi pentru livrare prin drone, precum și livrare fără șofer prin introducerea primelor camioane autonome.
Taobao
Taobao este un marketplace chinezesc deținut de Alibaba. Are peste 617 milioane de utilizatori activi și peste 1 miliard de produse la vânzare. Taobao este listat că fiind al 9 lea cel mai vizitat site din lume. Fondat de către Alibaba Grup în 2003, Taobao Marketplace facilitează retailul de tip C2C (client către client), fiind o platforma pentru business-urile mici și antreprenori individuali. În acest moment, marketplace-ul are aproape 7 milioane de vânzători activi.
Tmall
Tmall este un marketplace B2C, deținut tot de Alibaba. Ca și Taobao, este unul dintre cele mai mari marketplace-uri din lume, cu peste 500 milioane de utilizatori și 40 000 de vânzători. Tmall vinde bunuri branduite clienților din China și țările vecine prin depozite special oferite de c ă tre platforma . Tmall oferă soluția de shopping complete, iar comercianții trebuie doar să furnizeze produsul. Printre brandurile internaționale care vând pe Tmall se află și Burberry, Zara , Disney, L’Oré al , Adidas, Proctor & Gamble, Unilever, Gap, Ray- Ban and Levi’s.
Pinduoduo
O evoluție spectaculoasă a avut-o în ultimii 3 ani Pinduoduo. Business-ul este cunoscut pentru prețurile mici, atrăgătoare pentru utilizatorii mai puțin prosperi. Creșterea lui este legată strâns de WeChat, care permite grupuri pentru reduceri, un nivel de acces la care Alibaba nu poate ajunge, din cauza competiției cu Tencent, rivalul sau. Pinduoduo are 232 milioane de utilizatori activi și o creștere de peste 200 procente de la an la an. Anul trecut Pinduoduo a fost instalat pe 27.4 % din dispozitivele mobile din China.
VIP.com
VIP.com este o companie chineză specializată în vânzări online cu discount-uri. Are mai mult de 20 000 de branduri și 20 milioane de vizitatori zilnici. VIP.com intermediază vânzarea produselor din categorii precum fashion, casă, cosmetice, mama și copilul, jucării, mâncare și băuturi și acceptă și vânzători din afara Chinei. În 2018, VIP.com a înregistrat 437 milioane de comenzi anuale, mai mult de un million pe zi. Până acum compania are peste 330 de milioane de utilizatori înregistrați, cu o rată de recurență a cumpărării de peste 85%.
Kaola
Este parte a grupului NetEase, o companie chinezească de tehnologie. Kaola are în jur de 30 milioane de utilizatori înregistrați. Kaola oferă 3 modele de business: cumpărarea cu ridicata, un marketplace online sau integrarea cu site-ul vânzătorului.